BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS »

miercuri, 15 septembrie 2010

de haiducie



Gruia lui Novac

Jos, sub nucul uriaş,
Gruia adormise —
Doarme ca un copilaş
Legănat de vise.

Paloşu-i atîrnă-n cui,
Aninat de-o cracă ;
Murgul paşte-n voia lui,
De urît să-i treacă.

„Scoală, Gruio, drag copil,
Scoală, Gruio dragă !
Au nu vezi cum vin tiptil
Turcii şi te leagă ?

Turcii vin ş-aduc cu ei
Funii de mătase,
Funii răsucite-n trei
Şi-mpletite-n şase...”

Bate vîntul cătinel,
Pletele-i mîngîie —
Turcii se-ngrozesc de el,
Strîng de căpătîie.

Bate vîntul mai avan,
Pletele-i zburleşte ;
Turcii plîng: „Aman ! Aman !”
Gruia se trezeşte.

— Măi, dar greu ce-am fost dormit
Zice şi se miră.
Ori păiangeni au venit
Şi mă înveliră ?

Ia să mişc puţin din mîni,
Poate m-oi desface —
Alelei, pui de păgîni,
Nu veniţi încoace ?...

Sar frînghiile în trei
Şi plesnesc în şase,
Turcii fug ca vai de ei,
Fug cu moartea-n oase.

Saltă Gruia şi — hai-hui ! —
Sus pe cal s-aruncă,
Clocotă pe urma lui
Şapte văi şi-o luncă.

Tropotă copitele,
Pulberea o scurmă —
Turcii-şi pierd săritele,
Alungaţi din urmă.

Surpă Gruia schelele[1],
Coborînd la vale —
Turcii-şi pierd giubelele
Şi papucii-n cale.

Dunării fac turcii vad,
Trăsnet este Gruia.
Şapte popi la Ţarigrad
Cîntă: „Aleluia !”.